Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor în data de 02 octombrie 2019, a adoptat următoarele hotărâri:

1. Declarația domnului Nicolae Bacalbașa din data de 28 august 2019, cu următorul conținut:
”Totuși, eu nu înțeleg să suport și să admit mârlănia unui individ care, pentru mine personal, este Untermensch – că tot avem președinte german -, și care vorbește, după ce am votat eu și colegii mei, despre decizii rușinoase.
constituie discriminare, discurs de ură, prin utilizarea unei sintagme cunoscută ca fiind parte a limbajului liderilor fasciști (Heinrich Himler).

Declarația domnului Nicolae Bacalbașa din februarie 2019, de la un post de televiziune din Galați, cu următorul conținut:
”(Cu referire la Președintele României, n.n.) Pentru că dacă disprețuiești românii, nu poți să aplici o regulă numită democrație unei structuri pe care o disprețuiești. Nici nu pot să îl învinovățesc. Germania a infiltrat timp de decenii, pentru că, deși Hitler a fost la putere numai 12 ani, poporul german, până în 1970, în proporție de 70%, era pro-Hitlerist

”M-a bucurat când discuția dintre doamna Dăncilă cu Fuhrer-ul feminin al Germaniei actuale, Frau Merkel, care controlează toată politica Europei prin fake-uri, partide false, știi, care toate sunt din PPE, adică etnic, poate non-germane dar servind interesele strict ale acestei țări și n-a cedat doamna Dăncilă. Dacă vrei, este un răspuns și pentru numitul Klaus Werner.”
constituie discriminare, discurs de ură, prin culpabilizarea colectivă a unei comunități pentru faptele regimului nazist, respectiv prin etichetarea ca naziști a liderilor comunității în cauză.

Ambele declarații constituie discurs de ură și depășesc limitele libertății de exprimare, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000.
Pentru faptele mai sus prezentate, CNCD a aplicat domnului Nicolae Bacalbașa sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 de lei.
Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

2. Fapta Ministerului Educației Naționale de a nu aplica prevederile art. 46 alin. (1) și (2) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011 în privința asigurării programelor școlare și a manualelor de limbă română, speciale, pentru elevii din clasele cu predare în limba maternă maghiară, pe tot parcursul învățământului preuniversitar, constituie faptă de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4), art. 10 lit. h.) și art. 11 alin. (1) din O.G. 137/2000. Astfel, lipsa manualelor școlare de limbă română speciale, lipsa noilor programe școlare speciale la limba română pentru elevii din clasele cu predare în limba maternă maghiară, pe tot parcursul învățământului preuniversitar încalcă dreptul constituțional al cetățenilor români aparținând minorității maghiare, elevi în clase cu predare în limba maternă maghiară:

  • de a învăța la un nivel competitiv limba română, limba oficială a statului,
  • de a avea acces la educație în condiții de egalitate,
  • de a avea acces la formare și piața muncii din România în condiții de egalitate,
  • și dreptul la demnitate.

Colegiul director constată că Ministerul Educației Naționale nu a inițiat și implementat nicio politică publică pentru îmbunătățirea creșterii gradului de cunoaștere a limbii oficiale a statului de către cetățenii români aparținând minorității naționale maghiare, elevi în clase cu predare în limba maternă maghiară.
Pasivitatea Ministerului Educației Naționale a condus la rezultate foarte slabe ale elevilor din clasele cu predare în limba maternă maghiară, la examenele la limba și literatura română de la evaluarea națională din clasa a VIII-a și de la examenul de bacalaureat.

Colegiul director a aplicat Ministerului Educației Naționale din România sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 2.000 de lei. Recomandă Ministerului Educației Naționale să întreprindă urgent toate măsurile necesare pentru a aplica prevederile Legii Educației Naționale nr. 1 din 2011, referitoare la predarea limbii și literaturii române pentru elevii din clasele cu predare în limba maternă maghiară, cu scopul de a asigura dreptul constituțional al acestora de a învăța limba română, limba oficială a statului. Colegiul director dispune o monitorizare de 6 luni.

Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Comunicatul oficial, aici.